Pentru ca viata ne impinge la un ritm alert, nebun, competitiv, avem impresia ca ramanem undeva in urma daca nu ne fortam limitele si nu grabim pasul. Am avut aceasta senzatie mult timp si am luptat sa fiu mereu printre primii, chiar daca nu aveam nici o idee despre ce este toata aceasta competitie nebuneasca si istovitoare.
Cand nu imi ajungea timpul pentru ceea ce avem de facut, taiam fara mila din orele de somn si ma minteam cu gandul ca cei mai de succes oameni procedeaza la fel si daca ei pot ar trebui sa pot si eu. Ma trezeam cu noaptea in cap testand tot felul de idei productive, incercand sa nu adorm in timpul sedintelor interminabile de la serviciu, sau facand tot posibilul sa fiu un partener de viata activ si implicat, cand tot ce voiam era sa fiu lasata in pace. Mi-am pierdut ritmul constant in care mergeam pana atunci in defavoarea unui stil de viata haotic, disperat si care ma consuma pe dinauntru. Intrebam in stanga si in dreapta mea pe oricine consideram mai stralucit decat mine care era solutia lor salvatoare pentru o viata implinita si organizata si incercam din rasputeri sa fac asemenea lor.
Mi-a luat mult timp sa realizez ca graba aceasta caracteristica vremii in care traim nu duce la nimic bun si ca e ok sa parcurgi acest drum in propriul tau ritm. Testele la care mi-am supus propriul corp, presiunea pe care am pus-o pe umerii mei nu a dus decat la surmenare, burn-out si un sentiment de neputinta care m-a bantuit multa vreme.
Cel mai neinspirat lucru pe care l-am putut face la momentul acela a fost sa ma compar cu ceilalti, sa alerg in ritmul lor, sa ma desconsider, sa pierd increderea si iubirea in mine insami. Credeam cu tarie ca trebuie sa fiu undeva inaintea celorlalti ca sa obtin succesul si gaseam tot felul de motivatii ca sa raman in fata tuturor. Eram prima care ajungea la serviciu, prima care termina ce avea de facut si printre singurii care mai cereau task-uri in plus. Nu ma plangeam decat seara, cand cadeam epuizata in pat si somnul ma ocolea, iar gandurile nu-mi dadeau pace. Diminetile erau si mai triste si mai epuizante pentru ca nu eram suficient de odihnita. Eram pe pilot automat si nici macar nu realizam ca nu zbor, ci ca eram in picaj. Ma prabuseam si nu vedeam acest lucru.
Slava Domnului ca m-am desmeticit la timp si am constientizat ca tot ceea ce facusem in tot acest timp nu era pentru mine. A durat ceva sa-mi gasesc din nou calea, propriul ritm, dar am facut-o si acum doar incerc sa ma regasesc, sa-mi testez limitele fara sa ma epuizez, sa probez idei noi fara sa uit de mine, sa am seri linistite si dimineti calme, sa fac ceea ce imi place ori de cate ori pot.
Stilul meu de viata prezent este mai degraba unul in care incerc sa ma bucur de tot ce ma inconjoara, sa notez in jurnal cat mai multe ganduri de recunostinta, sa-mi dedic mai mult timp, sa probez retete noi, rutine noi, sa fac mai multa miscare, sa ascult muzica si sa urmaresc filme, sa savurez ceai sau cafea in timp ce ascult ciripitul pasarilor, sa meditez, sa dansez, sa incerc activitati noi, sa ies in oras mai mult si sa descopar locuri noi, sa dedic timp persoanelor dragi din viata mea, sa-mi imbunatatesc constant viata fara sa fiu nevoita sa accelerez pasul in functie de cei din jur. Calitatea somnului meu inca nu este cea mai buna, dar lucrez constant si la acest aspect, incerc sa am activitati relaxante inainte de a merge la somn, sa beau ceai de plante cu cel putin jumatate de ora inainte de ora de somn, sa citesc, sa ascult muzica, sa urmaresc ceva usor, sa ies la alergat atunci cand simt ca sunt prea agitata sau pur si simplu sa scriu in jurnal cand ma simt incarcata de ganduri negative. Am descoperit ca aceste lucruri marunte imi fac bine si sper ca in curand sa fac pace cu propriul corp si sa ma inteleg mai bine decat o faceam in trecut.
Daca si voi aveti in stil de viata haotic si mult prea rapid pentru voi poate e momentul sa va opriti putin si sa dati un restart. Sa testati un alt ritm, o alta viteza care sa va permita sa va bucurati de calatoria vietii si de tot ceea ce ni se ofera pe parcurs. Micile bucurii, miracole din vietile noastre uneori raman neobservate pentru ca trecem in prea mare viteza pe langa ele. Poate e momentul potrivit sa ne adresam niste intrebari si sa ne oferim sansa la raspunsuri oneste care sa ne permita sa reglam viteza proprie prin care ne conducem in aceasta lume.
Nu uita ca iti esti dator sa incerci sa ai o viata minunata, sa te relaxezi, sa te iubesti, sa te bucuri de toate lucrurile minunate din jurul tau. Si nu o poti face atat timp cat alergi ca sa tii ritmul cu cei din jur.
Viata te iubeste! 