Work in progress.

7b1a7598a68570bd90fe12f99d53c6a2

Nu suntem perfecți. Nu am ajuns încă în punctul în care să putem spune că am terminat de muncit la noi înșine. Mai sunt multe de făcut. Mai sunt încă multe lecții de învățat. Suntem un lucru frumos, dar neterminat încă. Ne reinventăm pe zi ce trece. Muncim să ne debarasăm de vechile obiceiuri, de rutină, de gânduri negative și totodată depunem eforturi pentru a ne înțelege și a ne accepta așa cum suntem. Schimbarea nu se întâmplă peste noapte. Este în regulă să ai dubii, să te îndoiești la un moment dat de ceea ce ești capabil, însă nu este în regulă să renunți. Fiecare avem de lucrat la noi. Fiecare avem de renunțat la niște lucruri de care nu avem nevoie, dar pe care le-am primit înăuntrul nostru. Câteva gânduri negative. Câteva emoții nocive. Câteva îndoieli și frământări. Toate acestea fac parte din noi și este greu să renunți dintr-o dată la tot ceea ce îți este familiar, la tot ceea ce te face să te simți comod. De aceea nu putem fi toți perfecți peste noapte. De aceea, trebuie să depunem eforturi, să facem sacrificii, să învățăm să ne cunoaștem, să ne înțelegem, să ne iubim și să ne apreciem. Toată această iubire care ne-a lipsit pentru propria persoană nu va veni dintr-o dată, ci cu timpul. Trebuie să avem răbdare cu noi, să ne facem promisiuni și să devenim incisivi în a ne ține de promisiune. Suntem cu toții persoane minunate și sunt sigură că fiecare dintre noi posedă calități extraordinare care ne fac valoroși și unici. Dar, acestea vor rămâne nedescoperite dacă nu ne oferim șansa de a ne dovedi de ce suntem capabili. Fiecare zi este o astfel de șansă pentru fiecare dintre noi. Nu suntem perfecți. Mai avem multe de asimilat. Suntem abia la început, dar tocmai asta este partea minunată din această călătorie spre noi înșine. Privilegiul de a ne redescoperi și de a ne iubi. Dragostea și respectul de care ne-am privat mult timp sufletele. Suntem pe calea cea bună, dar trebuie să fim atenți să nu deviem de la traseu. Fiecare pas pe care-l facem ne duce mai aproape sau mai departe de idealul pe care l-am stabilit. Trebuie să ne lăsăm conduși de un singur gând: omul la care tânjim să ajungem. Restul sunt doar detalii. Le putem stabili de la început sau ne putem modela pe parcurs. Important este să-ți dorești să fii mai mult, să evoluezi, să te maturizezi, să nu te oprești din învățat. Important este să fii sincer cu tine și să pornești în această călătorie numai dacă ești cu adevărat pregătit să-ți asumi riscuri, să faci sacrificii, să nu abandonezi de la primul hop.

Anunțuri

I-ai multumit astazi lui Dumnezeu…?

38e8542a3d28f43d2801c4cb36013122

Mulțumește pentru ceea ce ești și ceea ce ai. Recunoștința e benefică pentru suflet. Te face să te concentrezi asupra prezentului, asupra lucrurilor din viața ta, asupra ta însuți și să te simți bine, capabil de a aduce împlinire vieții tale. Faptul că suntem recunoscători pentru partea plină a vieții noastre, nu înseamnă că va trebui să rămânem așa pentru tot restul vieții noastre. Dumnezeu are rezervat pentru noi ceva mai mult decât o satisfacție de moment. Așteaptă-te la mai bine și dorește-ți mai mult. Dumnezeu nu spune Stop dorințelor noastre. El nu ne interzice să evoluăm, să creștem, să ne bucurăm de belșug, să avem o viață împlinită. Și atunci, de ce am face-o noi? Avem atât de multe de dăruit. Atât de multe de învățat. Atât de multe goluri de umplut. Evoluția nu are un marcaj de sosire.Dacă astăzi ești mai bun decât ieri, mâine vei fi mai bun decât azi. Și tot așa. Viața este un proces continuu. Când te-ai oprit și ai ajuns la concluzia că ai tot ce ți-ai dorit sau că ai devenit omul pe care ți-l imaginai, mâine vei gândi altfel. Situațiile sunt de așa natură încât ne solicită în permanență să fim actualizați. Să fim în fiecare zi cu temele învățate. Ori asta nu se întâmplă atunci când renunțăm la a mai învăța. Visurile sunt cele care scot tot ce e mai bun din noi. Planurile pe care le trasăm cu inima plină de imaginație sunt cele care ne smulg din rutina în care ne învârtim zilnic. Faptul că azi avem ceea ce doream cu o zi în urmă sau cu un an este dovada de care avem nevoie pentru a pricepe că putem orice, că avem abilități și calități, că Dumnezeu ne-a înzestrat cu tot ce avem nevoie pentru succes. Pentru împlinire. Când lăsăm rutina să ne acapareze viețile, când îi permitem comodității să se instaleze în sufletele noastre apare depresia, nemulțumirea, regretele. În fiecare zi ar trebui să facem ceva mai mult decât am făcut ieri. În fiecare zi ar trebui să identificăm soluții dilemelor noastre, să ne asumăm riscuri, să trecem prin încercări. să experimentăm, să evoluăm. În fiecare zi ar trebui să facem ceva mai mult pentru noi, pentru cei din jurul nostru, pentru a îmbunătăți nu numai viața noastră, ci și pe a celor cu care ne intersectăm.

Doar un gând …

 

e06d8d355deb31b71055506c6a3e2d43

 

Suntem singurii care ne putem crea sau
ne putem distruge viața. Oricât de simplu ar fi să putem
da vina pe cineva, nimeni nu se poate ridica în locul nostru,
nimeni nu poate să rezolve o problemă făcând pasul
în lateral pe care trebuie să-l facem noi, nimeni nu poate
merge pe drumul pe care trebuie să meargă alt om.
_ Mirela Retegan

 

Dragilor, tinerețea nu este o scuză pentru alegerile noastre greșite. Nici bătrânețea nu este un motiv pentru abandonarea visurilor. Și tinerii și cei mai în vârstă se ascund în spatele amânărilor, temerilor și îngrijorărilor și amână să-și trăiască viața așa cum Dumnezeu se așteaptă să o facem: cu bucurie în suflet, cu zâmbete și multă speranță în privința zilelor ce vor urma. Nu vreau să judec pe nimeni, doar să încurajez. Pentru că știu sigur că este posibil. La orice vârstă. Oricând. Oriunde. În orice moment al vieții noastre o putem lua de la capăt. Nu trebuie să ne mulțumim cu o viață banală. Cu o viață plină de amărăciune în care nici răsăritul, nici ciripitul păsărelelor nu ne mai fură zâmbete. Nu trebuie să ne mulțumim cu o existență mediocră, cu un trai sărăcăcios, cu o viață fără iubire pentru că Dumnezeu ne dorește să ne simțim împliniți, încrezători, iubiți și apreciați. Este simplu să găsești motive pentru care te-ai oprit din visat. Avem atâtea scuze în jurul nostru. Dacă am privi cu atenție am realiza că suntem înconjurați de scuze la tot pasul. Boala. Sărăcia. Timpul. Momentul nepotrivit. Amânarea. Grijile. Pierderea. Toate sunt scuze pe care le folosim ca să ne facem uitate visurile. Pentru că ne este teamă de eșec, pentru că ne este jenă să-i mai privim în ochi pe cei din jur, pentru că greșeala este asociată cu un pas înapoi. Slavă Domnului, sunt încurajată din toate părțile de oameni care mă iubesc să iau atitudine, să încerc cât mai multe lucruri, să nu rămân într-un loc dacă nu sunt mulțumită cu adevărat. Mă bucur de sprijinul familiei mele, dar nu a fost așa tot timpul. A trebuit să mă impun. A trebuit să mă încăpățânez să demonstrez că greșelile le poate comite oricine, chiar și cel mai inteligent om, chiar și cea mai de succes persoană din lume. Să greșești este o nimica toată. Să-ți asumi greșeala respectivă este o responsabilitate imensă. Să nu cazi pradă disperării este o încercare pe care o poți depăși dacă îți dorești cu adevărat să evoluezi.
Vă încurajez pe toți să nu vă pierdeți încrederea. Nici în visurile voastre. Nici în viața pe care o meritați. Nici în lucrurile pe care i le-ați cerut lui Dumnezeu. El face totul posibil, prin urmare trebuie doar să așteptăm momentul potrivit ca să acționăm.
Vă încurajez să încurajați la rândul vostru oamenii din jur. De la copiii voștri până la părinți, bunici, colegi și cunoștințe. Încurajați-i să-și urmeze visurile. Să-și creeze acea viață la care tânjesc în tăcere. Să-și schimbe obiceiurile. Să încerce lucruri noi. Să nu mai caute scuze și să nu mai inventeze motive ireale.
Vă încurajez să căutați înăuntrul vostru ideea, imaginea care se apropie cel mai mult de viața pe care doriți să o trăiți. Fiecare dintre noi merită să fie cât mai fericit și cât mai împlinit cu viața pe care Dumnezeu i-a dăruit-o. Nu are rost să trăim din amânări, din scuze, din regrete, din întrebări. Fiecare este stăpân peste viața ta. Fiecare poate alege să-și urmeze visurile sau nu. Fiecare trăiește povestea pe care o scrie în fiecare zi.

Bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna …

f1e0e69372d15a4df0dc3da0ca1b5e2b
Acum câțiva ani nu aveam curajul pe care îl am astăzi. Îmi lipseau atât încrederea în mine însămi cât și îndrăzneala de a lua decizii importante. Mă limitam la a respecta regulile jocului. Pas cu pas. Nu mă grăbeam, deși avea în minte planul perfect pentru viața mea. Îmi imaginasem totul. Ca un scenarist care lucrează la primul său film am început să trasez primele scene. După facultate mi-am luat un job despre care am crezut că mă va propulsa în postul dorit. A urmat dezamăgirea pentru că nu am putut accepta ca job-ul acea era tot. Voiam mai mult, tânjeam după mai mult, știam că pot mai mult. Mult timp nu am făcut nimic în afară decât să fiu deprimată. Ajunsesem într-o asemenea stare încât reușeam să-i deprim și pe cei din jurul meu. Mă plângeam tot timpul și deși știam că trebuie să iau o decizie dureroasă eram speriată. Negam realitatea. În fiecare dimineață când mă trezeam mă ridica cu greu din pat. Mă simțeam epuizată, bolnavă , slăbită. Atinsesem pragul de jos de mult timp, dar eu tot nu vedeam. Simțeam, știam că trebuie să risc, că trebuie să iau o decizie, dar tot amânam acel moment. Am vrut să rezist măcar câțiva ani. Mă amăgeam că cineva îmi va observa eforturile și îmi va propune un alt post. Doream să avansez, mă vedeam la un birou făcând ceva plăcut. Dar zilele treceau și nimeni nu-mi aprecia munca. Cred că la momentul respectiv chiar și o laudă sau un cuvânt de apreciere reușeau să mă pună pe picioare. Nu am primit nimic. Nu s-a deschis nici o ușă. Am fost nevoită să fac eu acest lucru când am simțit că nu mai pot, că trebuie să fac o schimbare în viața mea sau îmi va fi mai rău de-atât. Și am făcut-o. Și chiar dacă m-am confruntat cu situații dificile și obstacole mă bucur că am găsit acest curaj și că am decis să schimb ceva, să nu rămân indiferentă, să nu plec capul, să-mi urmez visele. Nu a fost ușor. Câteva luni nu am reușit să mă angajez. Nu mai voiam să-mi pierd timpul și energia cu un job care să nu-mi ofere nicio satisfacție. Căutarea s-a dovedit a fi o încercare. Lungă, iluzorie și epuizantă. Nu am renunțat. Nu știam cu exactitate ce voiam, ce așteptam de la Dumnezeu, dar știam că vreau o schimbare, ceva nou care să-mi redea zâmbetul, energia și pasiunea pe care o pun atunci când mă dedic 100% unui lucru. Incertitudinea și indeciziile mele m-au condus de multe ori în direcții greșite. Dumnezeu m-a ajutat de fiecare dată și m-a întors din drum acolo unde a fost necesar. A fost o perioadă în care am simțit cu adevărat povara unui om lipsit de încredere, a unui om rătăcit, a unui om care nu știe ce-și dorește. Și când nu știi ce vrei ești într-o stare permanentă de rătăcire. Asta până când te trezești. Trezirea mea s-a produs într-un mod brutal. Mai aveam câțiva bani. Insuficienți pentru a plăti chiria apartamentului unde stăteam. Insuficienți pentru a mai sta pe tușă încă o lună. În acele zile m-am rugat mult. L-am implorat pe Dumnezeu să mă ajute, să-mi întindă o mână de ajutor, să facă ceva ca să mă scoată din groapa unde ajunsesem din inconștiență. Ajunsesem să merg la câteva 5 interviuri pe zi și aplicam chiar și la joburi sub nivelul meu de experiență. Nu-mi mai păsa. Trebuia să rezist cumva și să mă adun pentru că alternativa era să ajung pe străzi. A fost poate cea mai neagră perioadă din viața mea. Am cunoscut pe rând toate stările posibile. Deprimare. Dispreț. Dezamăgire. Jenă. Simțeam că nu merit nimic. Că nu merit ajutor din partea nimănui, chiar dacă aveam prieteni dispuși să mă ajute pentru că îi ajutasem și eu la nevoie. Nu voiam ca lumea să mă știe dărâmată. Nu voiam să fiu nevoită să cer să mi se întoarcă serviciile făcute. Chiar și așa la pământ cu eram mândria și orgoliul meu erau mai puternice decât nevoia de hrană și de adăpost. Mi-am spus că o să mănânc pâine toată ziua , dar tot nu am să mă recunosc înfrântă. Miracolul s-a întâmplat într-o zi în care până și speranța îmi lipsea din suflet. Am fost sunată pentru un interviu. La momentul acela nici nu-mi păsa pentru ce post mă chemau, nu fuseserăm atentă. Eram decisă să accept orice, doar să fiu pe picioarele mele din nou. Am plâns în ziua aceea. Am plâns pentru că Dumnezeu nu uitase de mine. Am plâns pentru că deși nu fuseserăm copilul perfect Dumnezeu nu-mi întorsese spatele. Am dormit dusă în acea noapte. Ca un bebeluș hrănit, spălat și alintat de mama lui. Trecuseră atâta timp de când nu mai dormisem așa de bine. M-am simțit minunat. Când am plecat de acasă știam ce aveam de făcut. Faptul că fusesem așa de aproape de marginea prăpastiei m-a făcut să-mi restabilesc prioritățile și să acționez. Aveam în minte un singur gând, să nu plec de acolo până nu mă angajez. Și exact asta am făcut. Din nou, Dumnezeu a avut grijă de mine. Mi-a găsit un job plăcut, greu, dar nu stresant, într-o echipă de oameni tineri și optimiști. El a știut care-mi sunt nevoile când nici eu nu știam să le definesc. El a știut care-mi sunt așteptările și a făcut mai mult decât i-am cerut. Dumnezeu a fost și este miracolul meu.
Acum, am spus toate acestea pentru că știu că sunt foarte mulți oameni care încă se mai zbat și se mai chinuie cu propriile incertitudini. Știu că sunt tineri care nu au idee de locul spre care doresc să se îndrepte. E ușor să-ți imaginezi cum vrei să arate viața ta, dar foarte greu să începi efectiv să o construiești. Ai nevoie de multă răbdare, de credință, de rugăciune, de încredere și de răbdare din nou. Nu întotdeauna primim ceea ce cerem, pentru că ceea ce dorim nu este întotdeauna ceea ce este mai bun pentru noi. Dumnezeu știe acest lucru și așteaptă să fim pregătiți. Eu am fost nevoită să trec peste propria-mi neputință ca să înțeleg că sunt lucruri pe care nu le pot face oricât de mult m-aș ambiționa. Am fost nevoită să înfrunt multe greutăți pe care acum le văd mult mai clar, dar care la momentul respectiv m-au epuizat și m-au îmbolnăvit pentru că nu eram capabilă să le gestionez. Vreau să știți că atunci când doriți să faceți o schimbare în viața voastră aveți nevoie în primul rând să pregătiți terenul. Nu pui sămânța direct în pământ fără ca acesta să fie arat sau săpat mai întâi. Acum aș face altfel lucrurile. Chiar dacă nu pot plănui în amănunt tot ce vreau să fac și sunt conștientă că există un risc la mijloc aș avea în minte un plan de bătaie. Nu m-aș mai lăsa descoperită. Nu aș mai rămâne vulnerabilă în fața vieții și în fața lumii. Nu am mai sta rigidă în fața provocărilor.
Am învățat multe lecții de-a lungul timpului. Aceasta a fost una dintre ele. Cred că cea mai grea lecție pe care o poți învăța la 24 de ani. Am supraviețuit, dar cu prețul unor cicatrici care vor rămâne pentru totdeauna în suflet. Nu vreau să țin doar pentru mine aceste întâmplări pentru că știu că pot ajuta oameni, pentru că știu că zilnic avem parte de greutăți și zilnic ne străduim să le depășim.
Dumnezeu este singurul care m-a iubit suficient de mult încât să mă scoată din necaz, singurul capabil să mă înțeleagă, singurul în stare să-mi aline rănile. O poate face și pentru tine. Dacă astăzi rătăcești, dacă astăzi te simți nesigur, dacă astăzi te simți prea obosit să mai încerci odată încrede-te în El, încrede-te în dragostea pe care ți-o poartă și acceptă ajutorul. Acceptă-l pe El. Fă-i loc în inima ta și în viața ta. Pentru că e așa de bine cu El înăuntru. Așa de bine …

Gânduri învelite în așteptări …

 

22d87344c6bfbb2cd471999ae2fd49c1

Dragilor, trăim o viață complicată, într-o lume complicată, într-un univers care ne trimite tot soiul de provocări. Multe dintre gândurile și acțiunile pe care le întreprindem ne complică și mai mult existența, rezultatul fiind devastator pentru fiecare în parte.
Începem săptămâna mai obosiți și mai deprimați decât ar trebui. Ne străduim să facem față tuturor cerințelor și obligațiilor și abia ne târâm spre ziua de vineri. Sâmbătă ne propunem să dormim mai mult, să ne relaxăm, să ne încărcăm cu energie pozitivă, însă ne trezim că facem aproape aceleași lucruri din timpul săptămânii. Gătim, facem curat, spălăm, călcăm, uităm de noi, de nevoile noastre și ne trezim la fel de obosiți și sătui de această rutină. Ne punem toate speranțele în ziua de duminică și mergem la culcare în speranța că ziua de mâine va aduce ceva schimbări în viața noastră. Duminică totuși realizăm că trebuie să ne pregătim de săptămâna care urmează, că trebuie să plănuim atent fiecare zi în parte, fiecare masă, fiecare activitate, astfel încât să fim siguri că nu omitem ceva. Din ziua de duminică nu rămâne decât o bucățică de timp pentru noi. Poate vedem un film. Poate ascultăm muzica preferată. Poate pur și simplu dormim câteva ore. Poate ne lăsăm atrași de coperta cărții pe care am cumpărat-o din impuls acum câteva luni și ne-am tot promis că o vom citi. Oricum ar fi și oricare ne-ar fi activitățile cert este că ne rămâne foarte puțin timp pentru meditație, pentru schimbare, pentru decizii importante, pentru o relație sinceră cu Dumnezeu. Suntem conștienți că trebuie să schimbăm ceva în viața noastră, că trebuie să aducem modificări rutinei în care ne regăsim, că trebuie să ne asumăm riscuri și să găsim timp și pentru noi în tot acest haos. Dar totuși ne lăsăm împinși de la spate de toate mărunțișurile vieții și în loc să tragem frâna de mână și să schimbăm direcția ne învârtim în cerc, într-o rutină care ne compromite visurile, într-o agitație continuă care ne epuizează complet.

Eu am trăit acest tip de viață complet nebună și istovitoare. În fiecare zi îmi propuneam să schimb ceva și în fiecare seară plângeam că nu reușisem să fac nimic din ceea ce promisesem că fac. Viața mea era un carusel de emoții, gânduri și acțiuni nocive. Tot ce făceam mă îndepărta de la obiectivul meu. Aveam impresia că în loc să schimb ceva mă scufundam și mai rău în rutină. Aveam visuri. Aveam dorințe. Aveam tot felul de idei și planuri pentru a-mi îmbogăți viața. Mă săturasem de mediocritate, de bătut pasul pe loc și mă trezeam în fiecare zi cu speranța că voi prinde un moment în care să nu mai plutesc în derivă. Voiam atât de mult să fiu eu cea care decide destinația. Tânjeam după necunoscut, după schimbare, după ceva nou și incitant în viața mea. Și totuși așteptam. Un semn. Un moment diferit. În loc să iau o decizie, în loc să fac acea alegere de care aveam nevoie ca să mă dezlipesc de trecut, de rutină și de banal eu așteptam cu nerăbdare să se întâmple ceva care să mă forțeze să iau acea decizie. Și cu cât trecea timpul cu atât observam că nu se întâmpla nimic. Eram dezamăgită. Simțeam că rugăciunile mele nu erau ascultate. Imploram pentru schimbare, pentru un început, pentru un semn și acesta se lăsa așteptat. Până într-o zi când eram efectiv sătulă. Copleșită de amărăciune. Plictisită să fac aceleași lucruri. Meditam la viața mea și nu-mi plăcea ceea ce vedeam când închidem ochii. Simțeam că pot mai mult. Simțeam că merit mai mult. Simțeam că sunt în stare de mai mult. Și așa a început schimbarea. De la un simplu gând care m-a forțat să recunosc că dacă nu încep în acel moment să fac ceva mai târziu nu voi mai fi capabilă. Și a fost greu. A trebuit să renunț la multe dintre lucrurile comode din viața mea. La oameni. La relații. La tot soiul de activități care-mi umpleau timpul fără să-mi aducă ceva bun. A fost mult mai ușor după aceea. Înlocuiam vechile obiceiuri cu altele noi. Eram atentă la calitate, și nu la cantitate. Încercam activități noi. Aveam gânduri noi. Într-un timp relativ scurt luasem o mulțime de hotărâri. Evident nu știam care dintre ele se vor dovedi un câștig și care nu. Mizasem oarecum pe necunoscut, pe viitor, pe ceva ce nu puteam vedea și nu puteam preconiza. Îmi era teamă, dar știam că acel firicel de frică pe care-l simțeam nu se compara cu oboseala din sufletul meu atunci când nu ieșeam din rutina zilnică. Orice era mai bun decât ce avusesem înainte. Orice. Și am continuat să aduc modificări vieții mele. Nu m-am oprit și nici nu am de gând. Fiecare zi mă mai învață ceva. Fiecare zi îmi provoacă sufletul la visare. Fiecare zi mai vine cu o binecuvântare. Și tocmai din acest motiv vă încurajez să nu mai așteptați, să nu mai amânați fericirea pe care v-o poate dărui schimbarea, noul, începuturile.
Cu cât simplificați mai mult viața, cu cât renunțați mai des la lucrurile care formează rutina zilnică, cu cât vă țineți mai mult de micile schimbări din viața voastră cu atât mai mult veți simți bucuria și plăcerea unei vieți transformate în întregime din banal în ceva extraordinar de trăit și simțit.

Nu vă opriți doar la a trăi și respira, nu vă opriți doar la a pluti în derivă, nu vă opriți doar la a bate pasul pe loc! Transformați-vă viața! Faceți alegeri îndrăznețe! Aduceți modificări la tot ceea ce considerați că vă reține, că nu este benefic, că nu vă ajută să evoluați! Fiecare zi vă poate oferi o călătorie de neuitat. Experiențe extraordinare! Lecții minunate! Sentimente copleșitoare! Viziuni noi! Perspective și gânduri interesante! Oportunități și provocări care vă vor îmbogăți sufletele!

STOP si de la capăt!

a534b8591e2d819908de0a6c358e203a

Să încetăm să mai credem că putem umple golul din suflet cu lucruri materiale!
Să încetăm să mai credem că sufletul nostru este o debara unde putem face pierdute toate frustrările, neliniștile, dezamăgirile și iluziile trăite de-a lungul timpului!
Să încetăm să mai credem că viața nu este decât o fugă continuă după bogății materiale!
Să încetăm să ne mai desconsiderăm și să ne mințim cu promisiuni și vorbe goale!
Cât de mult timp irosim doar pentru că nu vedem dincolo de ceea ce se află în fața noastră!
Piatra din drumul tău este ceva temporar, ea nu te însoțește pe parcurs și nu te îngreunează decât dacă o iei cu tine. Tot ce trebuie să faci este să o dai deoparte și să renunți să te mai gândești la ea.
Încărcându-ne cu gânduri negative, cu emoții și sentimente care ne îngreunează emoțional nu facem decât să batem pasul pe loc, să ne epuizăm fără să facem cel mai mic efort.
Trebuie să învățăm să nu mai ridicăm pietricelele întâlnite în drum și să nu le mai purtăm greutatea.
Trebuie să înțelegem că nu toate drumurile sunt line, netede și ușor de parcurs. Și că nu toate ne duc undeva. Este inutil să ne transformăm în niște ființe frustrate și lipsite de credință doar pentru că trebuie să renunțăm la ceea ce ne este comod și la îndemână pentru alte vârfuri care așteaptă să fie cucerite, pentru alte drumuri care ne așteaptă pașii.
În viață nu de lucruri trebuie să ne lipim, ci de oameni, de locuri, de momente, de amintiri care ne stârnesc tot felul de sentimente și emoții minunate.
În viață nu trebuie neapărat să mergem pe un singur drum, trebuie să ne arătăm maturitatea și înțelepciunea fiind flexibili în fața obstacolelor și încrezători în Dumnezeu.
Să încetăm să ne mai irosim viețile bătând pasul pe loc, dorind lucruri pentru care nu suntem pregătiți, insistând să primim ceva care nu este conform Voinței lui Dumnezeu!
Să încetăm să ne mai lăsăm copleșiți de necredință, de negativism, de invidie, de egoism, de gânduri trădătoare și să căutăm soluții în jurul nostru.
Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru gânduri optimiste, pentru gânduri încurajatoare și speranță.
Dumnezeu nu spune NU chiar dacă uneori simți că ți se cere să renunți la un lucru pe care îl dorești.
El îți cere să te încrezi în El și să nu-ți pierzi speranța.
El îți cere să accepți Voia Lui în ciuda voii tale.
Nu este un sacrificiu atâta timp cât știi că mai devreme sau mai târziu ceea ce dorești cu atâta ardoare va fi al tău.
Relaxați-vă, concentrați-vă pe momentul prezent, pe visurile voastre, pe ceea ce vă face să vă simțiți extraordinar și dați-vă o șansă la fericire!
Încetați să mai dormiți în timp ce mergeți pe stradă, în timp ce munciți, în timp ce învățați, în timp ce viața trece pe lângă voi!
Nu există și nici nu va exista un alt moment mai bun decât cel prezent,
decât acel „ acum” pe care îl transformăm mereu într-o dată viitoare.

La pas cu Dumnezeu …

 

1f30342f7af932e2c42916ccb70e30c5

 

Graba. Viteza. Fuga. Nemulțumirea. Irascibilitatea.

Iată ce ne caracterizează viața noastră de zi cu zi. Iată prin ce ieșim în față. Nu prin liniște. Nu prin pace. Nu prin meditație. Nu prin a gândi lucrurile pe care urmează să le facem. Totul la noi înseamnă viteză, fugă nebună după idealuri, după bogății, după titluri, după bani. Când am făcut ultima dată ceva fără să ne grăbim? În liniște. Cu mintea calmă și relaxată. Când am luat ultima dată o decizie fără să ne simțim presați de timp, de viață, de lucrurile exterioare? Când am simțit ultima oară că am făcut ceva care ne-a adus mulțumire sufletească, liniște și împăcare?
Poate de prea mult ca să ne mai aducem aminte.
Viața noastră de zi cu zi se împarte în atâtea direcții încât la finalul zilei de abia reușim să ne tragem răsuflarea. Nu e de mirare că suntem la capătul răbdării, nu e de mirare că nu mai putem fi empatici cu cei din jur, nu e de mirare că nu mai avem răbdare să-i mai ascultăm pe cei dragi.
În tot acest iureș nebun prin care trecem zilnic Dumnezeu nu e niciunde. Suntem noi și nebunia din jur. Zăpăceala. Epuizarea fizică și sufletească. Alergăm, dar nici noi nu știm încotro. Poate că avem ceva în minte, poate că avem visuri după care să ne ghidăm, dar în toată această agitație le pierdem din vedere.
Până ce nu reușim să ne calmăm, până ce nu reușim să avem pace în suflete și armonie în minte nu vom reuși să ne găsim locul în această lume. Până nu vom pune frână agitației și nervozității noastre nu vom reuși să ne bucurăm de binecuvântările trimise de Dumnezeu.
Avem nevoie să ne concentrăm doar asupra lucrurilor calitative, doar asupra momentelor care merită atenția și efortul nostru.
Avem nevoie să medităm asupra vieții noastre și să luăm decizii mature, bazate pe experiența noastră și pe lecțiile învățate.
Avem nevoie de Dumnezeu în viețile noastre tulburi pentru că El este echilibrul de care avem atâta nevoie.
Dragă suflet care citești aceste rânduri oprește-te un minut, poate două sau mai multe și reflectează asupra vieții tale!
Faci atât de multe lucruri mărunte care nu-ți creează nici o plăcere.
Obosești concentrându-te pe nimicuri, ești frustrat pentru că rezultatul muncii tale se lasă așteptat, ești epuizat și te simți bolnav pe dinăuntru și totuși continui să rătăcești de unul singur pe cărări care te îndepărtează de adevăratul tău scop.
Fură timpului 5 minute, fii egoist și nu te gândi la nimeni în afară de tine. Ce-ți dorești cu adevărat? Cum îți imaginezi viața ta? Ce lucruri crezi că ți-ar aduce împlinirea? Fii sincer și vei vedea cum răspunsurile vin de la sine. Sufletul poate că este epuizat și bolnav, mintea poate că este dezorientată și deprimată, dar undeva în tine există speranță și încredere, există optimism și putere, există dragoste de Dumnezeu și credință.
Lasă toate acele sentimente să iasă la iveală, să te copleșească, să te revigoreze, să te facă să vezi ceea ce ai pierdut din vedere.
Nu e timpul pierdut! Poți oricând să creezi o poveste nouă. Poți oricând să te încrezi în Dumnezeu și să te rog pentru schimbare. Poți oricând să te oprești din fugă, să pășești încet și să te bucuri de fiecare zi, de fiecare om, de fiecare poveste în parte.